Asta e pentru tine..

Te iubesc.. asta stiu sigur! Unde mai pui ca nu stiu sa traiesc fara tine si ca fiecare lucru din jurul meu trebuie sa imi aminteasca cumva de tine.

Sunt clisee, stiu. Dar nu le mai consideri asa cand le traiesti pe propria piele. Cand simti ca lumea e a ta, cand simti ca faza cu "fluturii in stomac" e pe bune si ca Tudor[Vama veche] avea dreptate cand spunea "inima mi s-a urcat in gat/si n-a mai coborat/bate acolo sus, iar cand te sarut cinci batai in plus pe minut"! Cand simti ca vrei sa-i fii alaturi non-stop daca s-ar putea, cand ai face orice sa mai stati macar 5 minute impreuna, care stiti si voi bine ca se vor transforma in 30! Cand simti ca timpul cu el trece atat de repede, iar cand el e departe ti'ai dorii ca orele sa se trasforme in secunde... Cand plangi la prima cearta si simti ca totul s-a terminat! Dar a doua zi va vedeti, va luati in brate si nimic din ceea ce a fost nu mai conteaza! Cand fiecare "te iubesc" are ceva special, are aceeasi incarcatura emotionala. Cand simti ca numele lui inseamna iubire si ca intreaga ta fiinta se hraneste cu el, cu cuvintele, gesturile, atingerile lui! Cand va iubiti pe unde apucati si nu va puteti abtine! Cand sunteti pe punctul de a va desparti si atunci realizezi ca fara el e greu, ca viata poate lua o alta turnura, ca nu mai ai umarul acela pe care sa plangi orice ar fi, ca nu mai ai cu cine sa treci prin toate. Cand apare gelozia. Cand apar amintirile neplacute, care te demoralizeaza, te fac sa simti ca e gresit, ca poate nu trebuia asa... atunci apar regretele, depresiile, nesiguranta. Dar nu poti sa uiti momentul primului sarut, momentul cand v-ati tinut in brate fara sa va spuneti nimic, v-ati privit in ochi fara sa va spuneti nimic pentru ca in unele momente cuvintele sunt de prisos. Cand ai plans in bratele lui pentru prima data... cand ti-era dor! Cand a adormit in bratele tale si tu il mangaiai pe par. Cand ai adormit in bratele lui si el te-a privit in liniste...

Stiu ca nimic nu e perfect si nu poate fi mereu bine. Stiu ca te iubesc si ca iubirea vindeca orice!

Asculta mai multe audio Muzica

Vreau sa ma dematurizez!

M-am decis, ca in loc sa pierd vreme intr-un mod nefolositor si sa pierd idei pe zi ce trece, mai bine ma apuc de scris.

Spuneam ca pierd idei. Da... Am un obicei foarte bun sau foarte prost. Sau probabil e in natura umana. Imi place sa studiez tot ce e in jurul meu, de la cele mai simple lucruri pana la fiintele compexe: oamenii. Si asa fiecare lucru din jurul meu imiinspira ceva, imi dezvolva o idee sau imi trezeste un sentiment. Iar lumea e atat de vasta, incat mintea mea nu poate cuprinde multitudinea de informatii ce le primeste. Nu am de gand sa fac din acest blog un jurnal si nu as vrea sa fie nici un loc de refulari spirituale sau sentimentale. Vreau sa pun pe foaie conceptii asupra vietii si a oamenilor. Dar imi doresc din suflet sa aflu si parerea voastra. E singura pretentie pe care o am. Va cer sa comentati, fara niciun fel de inhibitii! Orice parere, fie ea buna sau rea, pe mine ma va multumi. Trebuie sa recunosc ca pretentia mea vine tot din dorinta de cunoastere a tipologiei umane.

M-am gandit sa incep cu ceva ce pe mine m-a pus pe ganduri.

Eram la bunici, in vacanta de primavara cu verisoarele mele (7, respectiv 10 ani). Pe porcaria aceea de canal pentru copii a.k.a Disney Channel urma sa inceapa "Alba ca zapada", un film foarte bine realizat, din punctul meu de vedere. Ne-am asezat toate trei la film, pentru ca recunosc ca imi face placere sa-l revad. Intr-o pauza de "publicitate" s-a difuzat o melodie a Selenei Gomez, iar verisoarele mele au inceput sa topaie innebunite: "Ooo.. E SELENA!!!". Drept sa spun, nu sufar valul asta nou de vedete gen: Hannah Banana, Selena Gomez si mai are una dar imi scapa numele( ca sa vezi...), asa ca le-am intrebat pe astea mici urmatorul lucru:

"Ce va place mai mult? Alba ca Zapada sau Selena Gomez?"

Recunosc ca intrebarea este cam prost pusa pentru ca cele doua nu pot fi comparate sub nicio forma, insa raspunsul lor conteaza. Ele au raspuns la unison: "Selena!! Selenaaa!!". Nu eram mirata, insa eram dezamagita. Atunci mi-am adus aminte ca eu am crescut cu "Alba ca Zapada si cei sapte pitici", cu "Pisicile aristocrate", cu trenuletul Tomas[ din cauza lui lipseam de la gradinita!!], cu Tom si Jerry, cu Familia Flinstone si mai tarziu cu "Viata cu Louie", "Copiii de la 402" etc. . Ma gandeam ca nu am stiut ce e acela calculator pana prin clasa a 3a [daca imi aduc bine aminte], insa piticania care de abia a implinit 7 ani are deja telefon, PlayStation, calculator si stie deja toate desenele violente si neadecvate varstei ei, pe de rost. Mai pe scurt, e dependenta de televizor.

Noi mai avem o sansa. Noi am mai pus mana pe o carte, am avut parte de alternative pentru tv, telefon, psp sau laptop. Noi nu am crescut rasfatati cu toate astea, dar totusi am crescut!

Si atunci iti pui intrebare " Cat de departe se va ajunge?". Pe mine ma sperie teribil generatiile ce vor urma. Si nu atat din punct de vedere al libertatii pe care o detin din cauza tehnologiei, ci si din cauza lipsei de educatie si cultura. Iar daca singura educatie pe care ar fi primit-o vreodata ar fi fost de la desene, as fi preferat sa creada ca este un personaj din Copiii de la 402 si nu din "Sonny si steluta norocoasa" [tampite desene, jur!] sau nu stiu ce desen violent. Mai dati copiilor o sansa si incetati cu violenta si promovarea non-valorilor! Asta e o petitie pentru desenele vremurilor noastre! Ma simt atat de batrana uneori...